Filed Under:  Cultura, Eveniment

Partizanul Șușman înmormântat creștinește lângă Răchițele

5th iunie 2011   ·   1 Comment

Teodor Șușman, fostul primar din Răchițele, cel care a fost hăituit de securitate în anii `50 în Apuseni, a fost în sfârșit înhumat creștinește. O ceremonie simplă, în prezența rudelor și a unor apropiați a fost oficiată joi în inima munților, în apropiere de locul în care s-a ascuns mai mulți ani, alături de alți proscriși.

A așteptat 59 de ani

Ceremonia funerară a avut loc pe Valea Firii, pe o vreme frumoasă, unde familia a ridicat în grabă o troiță, sub care a fost săpată groapa. Preotul greco- catolic Bănuț Ioan Viorel din Huedin a evocat personalitatea lui Șușman. „Și-a riscat viața pentru libertate cu arma în mână”, a spus Bănuț. Pe lista persoanelor de la care cel dispărut își lua rămas bun se aflau, în afară de rude și cunoscuți, și două dintre persoanele cu care acesta a intrat în conflict, Suciu Pașcu și Petre Purcel. Racla cu osemintele lui Șușman a fost coborâtă în groapa de la troiță. „A așteptat 59 de ani să-și afle pacea veșnică”, a spus preotul. La ceremonie au participat în jur de 20 de persoane, printre care urmașii partizanului și câțiva foști tovarăși. La scurtă vreme după terminarea procesiunii, o furtună violentă s-a abătut asupra zonei.

Anul trecut, rămășițele pământești ale partizanului au fost descoperite de arheologi într-o râpă din Răchițele, din apropierea bisericii. Arheologul Gheorghe Petrov de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, colaborator al Centrului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului ne-a explicat că dintre cele 21 de persoane ucise fără judecată și aruncate la întâmplare prin păduri de securitate, dezgropate de cercetători, Șușman a fost cel mai cunoscut. „Era un primar înstărit, apreciat în toată regiunea”. Au ajuns la locul în care a fost îngropat fără slujbă, prin grija unor martori. Atunci în decembrie 1951, securitatea a adus câțiva copii care să asiste la eveniment, cei care au păstrat vie memoria locului.

Martor la identificarea „banditului”

Prinderea lui Șușman este încă învăluită în mister. Cel mai probabil, partizanul a fost trădat. Singura certitudine păstrată zeci de ani a fost decesul acestuia în dimineața zilei de 15 decembrie 1951. Milițienii și securiștii au spus atunci că Teodor Șușman s-ar fi sinucis cu pistolul descoperit asupra sa. Catrina Giurgiu, acum în vârstă de 82 de ani a participat și ea la înmormântare. A fost chemată în acea dimineață de milițieni, și a văzut trupul însângerat al partizanului. „M-au pus să mă uit repede la el, să le spun dacă e banditul căutat”. Avea sânge pe tâmpla stângă și pe piept. Era tuns și bărbierit. „Acesta este Șușman”, le-a spus simplu femeia călăilor. „Nu-l văzusem de 3 ani. Da sigur el o fost”. I-au dat Catrinei cușma partizanului, să o spele de sânge. Tatăl ei a fost unul din oamenii de încredere ai partizanului.

La groapă a venit și Nicolae Giurgiu, soțul Catrinei, în vârstă de 84 de ani. Acesta a fost condamnat la închisoare, pentru că ar fi sprijinit grupul lui Șușman. „Ne-am întâlnit pe munte. Le mai duceam haine și hrană”. La îmormântare a venit și Suciu Teodor Volcea, unul din membrii grupului Șușman. Suciu Teodor a ajutat familia să se ocupe de procesiune, deși a împlinit vârsta de 86 de ani. „Ne-a ajutat să ridicăm troița, lădița (racla) pentru oseminte și gărdulețul”, ne-a spus Dorina Carmen Șușman, nepoata eroului. Suciu a achitat și taxa de 600 de lei pentru expertizarea medico- legală.

Credeau că până la primăvară comuniștii pică

Suciu Teodor zis Volcea ne-a povestit cum a ajuns în gruparea Șușman, cum a rezistat 2 ani alături de partizani. S-a retras din grup, nemulțumit că Șușman s-a opus unor atacuri ferme împotriva oamenilor securității, dar și pentru că părinții lui au fost ridicați. A fost prins și închis, trădat fiind chiar de un prieten. S-au refugiat în munți în toamna anului 1946, când au aflat că milițienii și membrii securității de interesau de Șușman și apropiații lui. „Noi credeam că până la primăvară, comuniștii vor pleca de la putere. Șușman ne spunea că niciun regim nu a ținut mai mult de un an. Speram să vină americanii să ne elibereze de comuniști”. Avea să înțeleagă doar după ani buni, în pușcărie, că speranțe deșarte în americani și britanici își puseseră și o seamă de oameni politici.

Dorina Carmen Șușman, nepoata eroului ne-a povestit la sfârșitul ceremonialului că misiunea sa se va încheia doar după ce vor fi identificate și osemintele copiilor lui Șușman, Visalon și Todor, îngropați după unele mărturii în localitatea clujeană Traniș, de pe Valea Drăganului. Cei doi au fost înconjurați de securitate în perioada în care a fost prins și tatăl lor. Trupurile băieților au ars în timpul asaltului trupelor de miliție. Despre recuperarea averii lui Șușman, Dorina Carmen vorbește mai puțin. Arată doar că merge foarte anevoios. O expertiză recentă arată în batjocură, că terenurile acestuia, confiscate de comuniști ar valora puțin peste 30.000 de euro. „Abia dacă am recuperat 10 procente din toate proprietățile”, spune femeia. Pentru prigoana împotriva unchiului ei și detenția celorlalte rude din familie, nepoții Dorina, Traian și Constantin Șușman cer în instanță despăgubiri morale în valoare de 400.000 de euro.

Slujbă de Înălțare doar pentru unii eroi

La ora la care osemintele lui Șușman erau depuse sub troița din Valea Firii, la biserica din centrul satului Răchițele era oficiată o slujbă de pomenire a eroilor din război. Aici erau numeroși săteni, elevi îmbrăcați în port popular și drapeluri tricolore. Reprezentanți ai autorității locale, primarul, consilieri locali. Nici un cuvânt despre eroul din munți. Comunitatea locală este împărțită în două tabere, când este vorba de activitatea partizanilor din munți. Pe de o parte sunt rudele și apropiații lui Șușman, care au obținut din partea Ministerului de Justiție recunoașterea calității de luptători ai grupului. Pe de altă parte sunt rudele și apropiații succesorului lui Șușman la conducerea primăriei, Suciu Pașcu, despre care se presupune că ar fi fost executat de Șușman în timpul refugiului în munți. Teofil Răchițeanu- Purcel și preotul ortodox Teodor Boc sunt sufletul taberei care se opun memoriei lui Șușman.

Pas către reconciliere

Chiar dacă ceremonia funerară a fost una deosebit de discretă, familia lui Șușman a făcut un prim pas către reconciliere. Printre persoanele de la care defunctul își ia, potrivit obiceiului iertare, au fost pomenite în predica preotului și numele lui Suciu Pașcu și Petre Purcel, cei despre care se presupune că au fost executați de Șușman, pentru că l-ar fi trădat securității. Dorina Carmen Șușman nu a dorit să comenteze în niciun fel situația, spunând că nu mai dorește să existe tensiune. „Tot ce mai dorim este să-i înmormântăm creștinește și pe Visalon și Todor”.

Dacă o iertare morală ar putea să intervină, autoritățile au demarat o anchetă oficială privind asasinarea partizanului. Potrivit procurorului militar Viorel Siserman, ar putea fi identificate persoanele care au tras asupra lui Șușman. Ancheta parchetului ar putea lămuri și împrejurările în care a decedat partizanul. Dacă zeci de ani a existat legenda întreținută de securitate, că Șușman s-ar fi sinucis, cele 6 gloanțe descoperite la deshumare alături de oseminte ar putea să probeze faptul că acesta a fost de fapt ucis.

Vestea înmormântării eroului anticomunist a luat prin surprindere toată comunitatea locală din Răchițele. Majoritatea celor chestionați ne-au spus că nu au știut despre eveniment, inclusiv Ana Boc, mama premierului Emil Boc. Primarul Mircea Suciu ne-a declarat că a știut doar de sfințirea troiței, nu și de înmormântare.

 

Mihai Bacalu

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.2/10 (12 votes cast)
Partizanul Șușman înmormântat creștinește lângă Răchițele, 9.2 out of 10 based on 12 ratings

Un articol de

Parerile cititorilor (1)

  1. mitrasca spune:

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-i dea liniste!





Observatie: Moderarea comentariilor este activata.Apar doar comentariile care respecta regulile de bun simt.

*

Eveniment

promo_intalnire1 Întâlnirea miraculoasă de peste ani…
  Zaharia Todea din comuna clujeană Căianu a atins  venerabila vârstă de 84 de ...
promo traian neamtu Foştii deţinuţi politici din Cluj precizează: “Ne opunem înfiinţării unei linii de învăţământ în limba maghiară la U.M.F. din Târgu Mureş!”
Foştii deţinuţi politici au urmărit tot timpul situaţia politică din ţară pentru că noi ...
promo principesa margareta ANIVERSAREA ALTEŢEI SALE REGALE PRINCIPESEI MOŞTENITOARE MARGARETA
La 26 martie este ziua de naştere a ASR Principesei Moştenitoare Margareta, iar la ...
manifestatie iuliu maniu promo Jurnalul lui Ion T. Pădureanu, aghiotantul lui Iuliu Maniu. Arestarea. Ancheta. Snagovul. (Ultimul episod)
Urmărit “la sânge”          Acum dragostea de ţară şi faţă de propriul popor devine o ...
promo_sport La câţiva milimetri de moarte. Amintirile unui alpinist.
Clujeanul Adrian Negrean face alpinism de performanţă de la vârsta de 17 ani şi ...
martisoare-promo CONFESIUNI DESPRE MĂRŢIŞOR
Ne aducem aminte că, Anul Civil Roman, întocmit de Sosigeme începea la 1 martie, ...
furtul_la_vot1 Furtul voturilor
            Se apropie alegerile. Cea mai mare spaimă a tuturor celor implicaţi în procesul ...
promo CAPOEIRA – UN STIL DE VIAŢĂ
La mijlocul anilor 80 şi-au făcut apariţia în ţara noastră aparatele video şi odată ...
promo-bun Moartea prietenului meu, Bunul Simţ
Este necunoscută cu exactitate data naşterii sale. Mie cel puţin îmi este străină. Ne ...
promo-articol Scrisoare din S.U.A.:Îndemn la meditaţie
Un vis destrămat           Într-un discurs ţinut în faţa congresului american, în timpul celui de ...
Untitled Document
Webdevelopement & Preprint: www.trans-tech.ro
Service retele calculatoare, transmisii securizari date Piatra Vistea Service calculatoare, Laptopuri Notebook-uri Cluj